- Zawrozcki Cristina - XII F
I. Asezare, intindere
Dunarea, izvorand din Germania, adunand afluentii din zece tari si traversand patru capitale, dupa un traseu de 2860 Km, formeaza la varsarea sa in Marea Neagra o delta.Raportata la Romania, Delta Dunarii este situata in SE tarii, avand forma lirma literei grecesti "A" (delta) si fiind limitata la SV de pod. Dobrogei, la N trece peste granita cu Ucraina, iar la E cu Marea Neagra. Delta Dunarii este traversata de paralela de 45° lat N si de maridianul de 29° long. E.Suprafata sa, impreuna cu complexul lagunar Rasim-Sinoe este de 5050 Km, din care 732 Km apartin Ucrainei. Delta propriu-zisa are o suprafata de 2540 Km, suprafata ce creste annual cu 40m, datorita celor 67 milioane tone de aluviuni depuse de catre fluviu.
II. Geneza, evolutie, prezent si viitor
Formarea Deltei, a inceput in cuaternar in glaciatia vurniana avand doua faze distincte:
- o faza continentala cauzata de regresiunea marina cand tarmul era mult retras si bratele Dunarii au lasat canioane vizibile in actuala platforma continentala
- o faza de golf care a urmat unei transgresiuni. Ipoteza limanica emisa de Grigore Antipa si continuata de V. P. Zencovici, admite prezenta unui golf, barat de catre cusentii marini prin grinduri transversale si transformat in liman. Dunarea a adunat acest spatiu, in conditiile unei mare reduse de ~70 cm. Calmatarea continua a dus la actualul aspect.
"Locul unde se plamadeste un nou uscat"- Privita de pe Dealurile Tulcei, Delta Dunarii apare ca o intindere de verdeata strabatuta de suvite argintii.
Delta Dunarii este o campie in formare, cu altitudine medie de 50 cm, alcatuita din: relief pozitiv (grinduri, ostroave si ) si relief negative: bratele Dunarii, canalele, garlele, mlastinile, baltile si lacurile.
Uscatul deltaic reprezinta 13% din suprafata si este reprezentat prin:
-grinduri fluviatile, care insotesc bratele Dunarii si sunt orientate pe directia vest-est, avand altitudini de 0,5-5m
-grinduri maritime orientate pe directia nord-sud, remarcabila fiind Letea cu altitudinea de 124m - altitudine maxima pentru delta, Caraorman, Saraturile, Ivancea, Dranov, etc.
-grinduri continentale ce reprezinta resturi din uscatul predeltaic: Chilia si Stipoc.
Cantitatea de aluviuni adusa annual de catre Dunare, la care se adauga resturile organismelor moarte, praful eolian, etc., vor face ca procentul uscatului sa creasca, in detrimentului reliefului negative.
III. Atestari istorico-geografice
Prima stire istorica despre Delta Dunarii ne-a lasat-o grecul Herodot, "parintele istoriei" care descrie intrarea flotei persane a lui Darius prin Delta, dupa ce poposise la Histria (515-513 iHr), Polibiu (sec. al III-lea - al II-lea iHr) descrie un spatiu cu bancuri de nisip intre care se aflau brate cu apa, Straba (sec.I iHr) indica sapte brate intre care se aflau insule, idée reluata si de Pliniu cel Batran, Ptolemeu, etc. Marturii ale locuirii zonei exista din sec.I iHr- al II-lea dHr.
In sec. XV, Tara Romaneasca si Moldova pierd gurile Dunarii ca si Dobrogea, acestea fiind cucerite de Imperiul turcesc si astfel pana la jumatatea sec. al XIX-lea, Delta era o "terra incognito". Studii detaliate despre Delta au fost prezentate de catre geografii George Vaslan, Constantin Bratescu, naturalistul Grigore Antipa, etc.
Sosita la Patlageanca cu 6400mł/s (in medie), Dunarea se bifurca in doua brate, Chilia la N si Tulcea la sud, brat ce la Ceatalul Ismail desparte Chilia de Tulcea. Bratul Chilia, cel mai septentrional, formeaza granita cu Ucraina, transporta 60% din apele si aluviunile Dunarii, avand un curs sinuos pe o lungime de 104 Km˛. De-a lungul sau se insiruie asezarile: Palazu, Pardina, Chilia Veche, Periprava.
Bratul Sulina situate in mijlocul Deltei, are un curs rectiliniu, canalizat permanent dragat si intretinut pentru navigatia vaselor maritime (pescaj minim 7m). Are o lungime de 71 Km si transporta 18% din volumul de apa al Dunarii. De-a lungul sau se insira localitatile: Ilganii de Sus, Maliuc, Gorgova, Crisan, Vulturu, Partisani, Sulina.
Bratul Sf. Gheorghe cel mai meridional, orientat spre sud-est, are un curs sinuos desfasurat pe112 Km si transporta 22% din debit. La varsare formeaza insulele Sacalin considerate un inceput de delta secundara. Sectionarea unor meandre in ultimul timp a micsorat a micsorat lungimea cursului navigabil. De-a lungul sau se insira asezarile: Nufaru, Mahmudia, Uzlina, Sf. Gheorghe. Delta este strabatuta de o multime de canale, garle, rezultate prin regularizarea cursurilor, mlastini si mai ales lacuri: Merhei, Gorgova, Rosu, Lumina, etc.
Vegetatia
In Delta Dunării predomină vegetatia de mlastină stuficolă, care ocupă cca. 78% din suprafata totală. Principalele specii stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică si numeroase alte specii. Vegetatia de sărături ocupă 6% din total, dezvoltându-se pe soluri saliniazte si solonceacuri marine.
Specificul este dat de prezenta speciilor: Salicornia patula, Juncus marinus, Juncus littoralis, Plantago cornuti. Zăvoaiele sunt păduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, sunt periodic inundate si se dezvoltă pe 6% din totalul suprafetei. Sunt specifice deltei fluviale, unde dau nota caracteristică peisajului. Intâlnim patru tipuri de zăvoaie: zăvoaiele care cresc pe grindurile fluviatile joase, sunt inundate cea mai mare parte a anului si sunt formate mai ales din Salix alba si Salix fragilis; pe grindurile mai înalte cresc zăvoaile formate din Salix alba, Populus alba, Populus canescens; pe grindurile fluviatile cele mai înalte cresc zăvoaie foarte rar inundate formate din plop (Populas canescens si P.alba), la care se adaugă speciile plantate: plopul negru hibrid, artarul american si frasinul de Pensilvania ; un tip de zăvoi mai rar este arinisul (predomină Alnus glutinosa) care apare pe grindurile fluviatile din delta marină.
Vegetatia pajistilor de stepă nisipoasă este extinsă pe 3% din totalul deltei, dezvoltându-se mai ales pe câmpurile marine Letea, Caraorman si Sărăturile.Sunt specifice speciile Festuca bekeri, Secale sylvestris, Carex colchica, Ephedra distachya.
Vegetatia pajistilor mesofile de grind se dezvoltă pe cca. 3% din totalul suprafetei deltei, în special pe pe grindurile fluviale supuse inundării periodice. Predomină Glyceria maxima, Elytrigia repens. Vegetatia acvatică din ghioluri, bălti si japse ocupă 2% din totalul deltei. Pentru vegetatia submersă sunt specifice speciile Ceratophyllum submersum, Myriopyllum verticillatum, Potamogeton sp., Helodea canadensis.Vegetatia plutitoare este mai variată. Predomină Lemna minor, Salvinia natans, Spirodela polyrrhiza, Nymphoides peltata, Nymphaea alba, Nuphar luteum, Trapa natans. Vegetatia emersă este dominată de stuf (Phragmites australis), papură (Typha latifolia si T. angustifolia), pipirig (Schoenolectus lacustris). Vegetatia tufisurilor dezvoltate pe nisipurile câmpurilor marine sau pe cele de pe tărmurile marine active se extind numai pe 1% din totalul suprafetei deltei si sunt dominate de Tamarix ramosissima, Elaeagnus angustifolia, Hippophae rhamnoides. Pădurile de câmpurile marine Letea si Caraorman sunt sleauri de silvostepă, numite local hasmace, cu stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora), stejar pedunculat (Q. robur), frasin (Fraxinus angustifolia), plop tremurător (Populus tremula), ulm (Ulmus foliacea), si cu plantele agătătoare Periploca graeca, Vitis silvestris, Hedra helix. Reprezintă nmai 0,8% din totalul suprafetei Deltei Dunării.
Fauna
Delta Dunării este un adevărat paradis faunistic. Aici vietuieste 98% din fauna acvatică europeană, întreaga faună de odonate, de lepidoptere acvatice si de moluste gasteropode de Europa si tot aici îsi găsesc refugiul mamifere rare cum sunt Mustela lutreola, Lutra lutra si Felis silvestris. Vertebratele care, prin prezenta lor, dau nota specifică faunei deltei. Amfibienii sunt reprezentati prin 2 specii de caudate si 6 specii de anure, iar reptilele prin 8 specii, majoritatea serpi (4 specii).
Pestii sunt prezenti prin 65 specii, cei mai multi de apă dulce (60%), restul migrând primăvara din Marea Neagră. Intre acestia din urmă, sturionii si scrumbiile au rol important, atât stiintific, cât si economic.
Păsările sunt cele care au creat faima deltei, cunoscută, încă de la începutul secolului ca un paradis avian. Renumele se datorează celor 327 specii pe care le putem întâlni în deltă si care reprezintă 81% din avifauna României. Dintre acestea cuibăresc 218 specii, restul de 109 specii trecând prin deltă si rămânând diferite perioade de timp toamna, iarna si primăvara.
Păsările acvatice sunt cele mai numeroase : cuibărersc 81 specii si trec prin deltă 60 specii, în total 141 specii, ceea ce reprezintă 82% din avifauna acvatică europeană. Avifauna acvatică din Delta Dunării este alcătuită dintr-un nucleu de specii vechi, bine adaptate la mediul acvatic, la care se adăugă, speciile accesorii si speciile cosmopolite. Nucleul avifaunei este format din 75 specii a căror viată este legată de prezenta apei. Acestea se grupează în 5 tipuri ecologice principale : specii strâns legate de apă, strict stenotope (cufundari, corcodei, furtunari, pelicani, cormorani, unele anatide), specii de stufării (toate speciile de paseriforme acvatice), specii de tărmuri (stârci, lopătari, tigănusi, unele anatide), specii de pajisti hidrofile cu vegetatie bogată continuate cu stufării (ralide), specii de tărmuri marine (unele laride).
Multe specii, mai ales dintre rate, gâste, pescărusi, apar frecvent în diferiti biotopi. Speciile accesorii sunt cele care se integrează secundar în avifauna acvatică, devenind din ce în ce mai numeroase pe măsura transformării ecosistemelor acvatice. Zăvoaiele sunt populate de silvii, muscari, filomele, pitigoi, cinteze, la care se adaugă, în timpul cuibăritului, rate, cormorani si stârci. In pădurile de pe câmpurile marine Letea si Caraorman cuibăresc 64 specii tipice avifaunei pădurilor nemorale (silvii, mierle, ciocănitori, măcăleandru, pitigoi, graur, precum si codalbul (Haliaetus albicilla), gaia brună, acvila pitică, vulturul pescar etc. Fazanul (Phasianus colchicus) a fost introdus prin colonizare populatia dezvoltându-se rapid. In pajistile de stepă nisipoasă sunt specifice potârnichea, prepelita, cicârliile, pasărea ogorului (Burchinus oedicnemus). In satele deltei, pe lângă gospodării, sunt frecvente gugustiucul, vrabia de casă, rândunica, barza, lăstunul.
Galerie foto:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu