30 noiembrie 2009

Cluj Napoca

  • Dumitrescu Alexandra Cristina - XII F

Turism.

Amplasat la incrucisarea unor drumuri de interes national si international, municipiul Cluj Napoca a constituit in permanenta un centru de atractie turistica, atat datorita monumentelor apartinand trcutului istoric, cat si bogatei activitati cultural-stiintifice favorizata de inestimabile valori gazduite in muzee si biblioteci de rezonanta nationala, de existenta teatrelor dramatice si lirice, cu larga audienta si pe plan international si nu in ultimul rand de existenta Gradinii Botanice din Cluj- asezamant de notorietate europeana, in incinta careia se afla si un valoros muzeu botanic.

Cazarea turistilor este asigurata printr-o retea formata din hoteluri (peste 2000 locuri), moteluri (peste 50 locuri) si campinguri (peste 1300 locuri).
Pentru a cunoaste mai bine imprejurimile si a strabate mai usor diferite locuri au fost amenajate trasee turistice montane si trasee turistice rutiere.

BISERICA SI MANASTIREA FRANCISCANILOR

Ansamblul se numara printre cele mai vechi constructii din judetul Cluj si a fost ridicat intre anii 1728-1745 pe locul unei vechi biserici datand din 1272. Manastirea a fost construita in stil gotic cu sprijinul lui Iancu de Hunedoara si dispune de un patrimoniu care cuprinde diverse obiecte de cult, icoane, o serie de manuscrise vechi si o biblioteca.

BISERICA MINORITA

Lacasul a fost ridicat cu sprijinul reginei Maria Tereza incepand cu anul 1779, la cererea ordinului minoritilor care se stabilisera in Cluj din 1486. Dupa perioade de stagnare a lucrarilor de constructie, biserica este terminata cu ajutorul fondurilor donate de Maria Tereza. Constructia a fost realizata dupa planurilor arhitectului Johann E. Blaumann.

BISERICA ORTODOXA DIN VAD

In comuna Vad a fost ridicata in secolul al XV-lea o biserica ortodoxa, ctitorie a lui Stefan cel Mare si Petru Rares. Lacasul a fost construit de mesteri transilvaneni si moldoveni dupa modelul manastirilor din Bucovina in incinta bisericii a functionat o scoala in limba slavona.

CASA MATEI CORVIN

Este un alt monument istoric de marca al Clujului construit in secolul al XV-lea. Aici s-a nascut in 1443 Matei Corvin. Dupa renovari succesive, cladirii i s-a redat forma initiala.

UNIVERSITATEA BABES BOLYAI

In 1872 la Cluj exista o institutie de invatamant superior cu facultatile de medicina, litere, stiinte si drept iar intre anii 1893-1903 a fost construita actuala cladire care adaposteste 8 facultati.

ZIDURILE DE APARARE ALE CETATII CLUJULUI

In secolul al XIII-lea au fost ridicate primele ziduri de aparare ale cetatii Clujului prevazute cu turnuri de observatie. Cetatea se afla pe malul drept al Somesului si ocupa 7 ha. Doua secole mai tarziu au fost construite, cu sprijinul mestesugarilor, alte ziduri din piatra, avand porti de intrare si bastioane menite sa protejeze vechea fortificatie. Fragmentele de fortificatie care s-au pastrat pana azi sunt Turnul Pompierilor si Bastionul Croitorilor, care au rezistat in timp pastrandu-si forma originala.

În oraş, la fel ca în întreaga ţară, limba oficială este prin constituţie româna. Datorită faptului că aproape 20 % din locuitorii Clujului fac parte din minoritatea maghiară,maghiara este bine răspândită. Deşi în Evul Mediu aici locuiau mulţi vorbitori de germana, astăzi se găsesc numai în jur de 1000 de germani. Engleza este o limbă vorbită de majoritatea tinerilor din ziua de astăzi.
Cluj-Napoca are o climă temperat-continentală cu veri calde şi ierni reci. În această regiune din România, sunt prezente toate cele patru anotimpuri, cu toate că primăvara se manifestă puţin, mai ales în luna aprilie. Temperatura medie în vară este de 18,7 ºC iar în iarnă de -1,9 ºC.
În centrul oraşului se află cele mai multe magazine. Piaţa Unirii este alături de străzile ce dau înspre ea (mai ales bulevardele Eroilor şi Regele Ferdinand) cea mai importantă zonă comercială din oraş, în special datorită frecvenţei magazinelor de lux (Alexandra, Alb Negru, Modo, Steilmann, United Colors of Benetton, Lee Cooper, Motor, Energy, Miss Sixty, Lotto, Tiffany, Puma, Sportvision Adidas & O'neill, Sportvision Reebook, Nike, Converse, Leonardo, En Vogue, S. Oliver, Kenvelo, De Luca, Vigoss, Bigotti, L'Oréal, Kodak, Tina R., Irina Schrotter, Triumph, Jolidon, Argos, Moda Bella, Outwear, Otter şi multe altele).

Unii ar zice că biletul de intrare sunt banii. Totuşi, puteţi să intraţi să vă uitaţi, şi chiar să probaţi haine, după gust. Oricum, ar fi păcat să plecaţi cu gândul la produsele care v-au plăcut, doar pentru care nu aţi avut bani.

România este o ţară cu rata criminalităţii redusă, iar Cluj-Napoca nu face excepţie. Există aşa-numitele locuri rău famate, în special periferiile oraşului, de care ar trebui să vă feriţi noaptea, în special dacă sunteţi singur. Probabil cea mai periculoasă zonă este cartierul Iris, unde au existat scandaluri provocate de găştile de cartier, însă nici Mănăşturul nu face excepţie.

Galerie foto:







Delta Dunarii

  • Zawrozcki Cristina - XII F
Istoric

I. Asezare, intindere

Dunarea, izvorand din Germania, adunand afluentii din zece tari si traversand patru capitale, dupa un traseu de 2860 Km, formeaza la varsarea sa in Marea Neagra o delta.Raportata la Romania, Delta Dunarii este situata in SE tarii, avand forma lirma literei grecesti "A" (delta) si fiind limitata la SV de pod. Dobrogei, la N trece peste granita cu Ucraina, iar la E cu Marea Neagra. Delta Dunarii este traversata de paralela de 45° lat N si de maridianul de 29° long. E.Suprafata sa, impreuna cu complexul lagunar Rasim-Sinoe este de 5050 Km, din care 732 Km apartin Ucrainei. Delta propriu-zisa are o suprafata de 2540 Km, suprafata ce creste annual cu 40m, datorita celor 67 milioane tone de aluviuni depuse de catre fluviu.

II. Geneza, evolutie, prezent si viitor

Formarea Deltei, a inceput in cuaternar in glaciatia vurniana avand doua faze distincte:

- o faza continentala cauzata de regresiunea marina cand tarmul era mult retras si bratele Dunarii au lasat canioane vizibile in actuala platforma continentala

- o faza de golf care a urmat unei transgresiuni. Ipoteza limanica emisa de Grigore Antipa si continuata de V. P. Zencovici, admite prezenta unui golf, barat de catre cusentii marini prin grinduri transversale si transformat in liman. Dunarea a adunat acest spatiu, in conditiile unei mare reduse de ~70 cm. Calmatarea continua a dus la actualul aspect.

"Locul unde se plamadeste un nou uscat"- Privita de pe Dealurile Tulcei, Delta Dunarii apare ca o intindere de verdeata strabatuta de suvite argintii.

Delta Dunarii este o campie in formare, cu altitudine medie de 50 cm, alcatuita din: relief pozitiv (grinduri, ostroave si ) si relief negative: bratele Dunarii, canalele, garlele, mlastinile, baltile si lacurile.

Uscatul deltaic reprezinta 13% din suprafata si este reprezentat prin:

-grinduri fluviatile, care insotesc bratele Dunarii si sunt orientate pe directia vest-est, avand altitudini de 0,5-5m

-grinduri maritime orientate pe directia nord-sud, remarcabila fiind Letea cu altitudinea de 124m - altitudine maxima pentru delta, Caraorman, Saraturile, Ivancea, Dranov, etc.

-grinduri continentale ce reprezinta resturi din uscatul predeltaic: Chilia si Stipoc.

Cantitatea de aluviuni adusa annual de catre Dunare, la care se adauga resturile organismelor moarte, praful eolian, etc., vor face ca procentul uscatului sa creasca, in detrimentului reliefului negative.

III. Atestari istorico-geografice

Prima stire istorica despre Delta Dunarii ne-a lasat-o grecul Herodot, "parintele istoriei" care descrie intrarea flotei persane a lui Darius prin Delta, dupa ce poposise la Histria (515-513 iHr), Polibiu (sec. al III-lea - al II-lea iHr) descrie un spatiu cu bancuri de nisip intre care se aflau brate cu apa, Straba (sec.I iHr) indica sapte brate intre care se aflau insule, idée reluata si de Pliniu cel Batran, Ptolemeu, etc. Marturii ale locuirii zonei exista din sec.I iHr- al II-lea dHr.

In sec. XV, Tara Romaneasca si Moldova pierd gurile Dunarii ca si Dobrogea, acestea fiind cucerite de Imperiul turcesc si astfel pana la jumatatea sec. al XIX-lea, Delta era o "terra incognito". Studii detaliate despre Delta au fost prezentate de catre geografii George Vaslan, Constantin Bratescu, naturalistul Grigore Antipa, etc.

Sosita la Patlageanca cu 6400mł/s (in medie), Dunarea se bifurca in doua brate, Chilia la N si Tulcea la sud, brat ce la Ceatalul Ismail desparte Chilia de Tulcea. Bratul Chilia, cel mai septentrional, formeaza granita cu Ucraina, transporta 60% din apele si aluviunile Dunarii, avand un curs sinuos pe o lungime de 104 Km˛. De-a lungul sau se insiruie asezarile: Palazu, Pardina, Chilia Veche, Periprava.

Bratul Sulina situate in mijlocul Deltei, are un curs rectiliniu, canalizat permanent dragat si intretinut pentru navigatia vaselor maritime (pescaj minim 7m). Are o lungime de 71 Km si transporta 18% din volumul de apa al Dunarii. De-a lungul sau se insira localitatile: Ilganii de Sus, Maliuc, Gorgova, Crisan, Vulturu, Partisani, Sulina.

Bratul Sf. Gheorghe cel mai meridional, orientat spre sud-est, are un curs sinuos desfasurat pe112 Km si transporta 22% din debit. La varsare formeaza insulele Sacalin considerate un inceput de delta secundara. Sectionarea unor meandre in ultimul timp a micsorat a micsorat lungimea cursului navigabil. De-a lungul sau se insira asezarile: Nufaru, Mahmudia, Uzlina, Sf. Gheorghe. Delta este strabatuta de o multime de canale, garle, rezultate prin regularizarea cursurilor, mlastini si mai ales lacuri: Merhei, Gorgova, Rosu, Lumina, etc.

Vegetatia

In Delta Dunării predomină vegetatia de mlastină stuficolă, care ocupă cca. 78% din suprafata totală. Principalele specii stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică si numeroase alte specii. Vegetatia de sărături ocupă 6% din total, dezvoltându-se pe soluri saliniazte si solonceacuri marine.

Specificul este dat de prezenta speciilor: Salicornia patula, Juncus marinus, Juncus littoralis, Plantago cornuti. Zăvoaiele sunt păduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, sunt periodic inundate si se dezvoltă pe 6% din totalul suprafetei. Sunt specifice deltei fluviale, unde dau nota caracteristică peisajului. Intâlnim patru tipuri de zăvoaie: zăvoaiele care cresc pe grindurile fluviatile joase, sunt inundate cea mai mare parte a anului si sunt formate mai ales din Salix alba si Salix fragilis; pe grindurile mai înalte cresc zăvoaile formate din Salix alba, Populus alba, Populus canescens; pe grindurile fluviatile cele mai înalte cresc zăvoaie foarte rar inundate formate din plop (Populas canescens si P.alba), la care se adaugă speciile plantate: plopul negru hibrid, artarul american si frasinul de Pensilvania ; un tip de zăvoi mai rar este arinisul (predomină Alnus glutinosa) care apare pe grindurile fluviatile din delta marină.

Vegetatia pajistilor de stepă nisipoasă este extinsă pe 3% din totalul deltei, dezvoltându-se mai ales pe câmpurile marine Letea, Caraorman si Sărăturile.Sunt specifice speciile Festuca bekeri, Secale sylvestris, Carex colchica, Ephedra distachya.

Vegetatia pajistilor mesofile de grind se dezvoltă pe cca. 3% din totalul suprafetei deltei, în special pe pe grindurile fluviale supuse inundării periodice. Predomină Glyceria maxima, Elytrigia repens. Vegetatia acvatică din ghioluri, bălti si japse ocupă 2% din totalul deltei. Pentru vegetatia submersă sunt specifice speciile Ceratophyllum submersum, Myriopyllum verticillatum, Potamogeton sp., Helodea canadensis.Vegetatia plutitoare este mai variată. Predomină Lemna minor, Salvinia natans, Spirodela polyrrhiza, Nymphoides peltata, Nymphaea alba, Nuphar luteum, Trapa natans. Vegetatia emersă este dominată de stuf (Phragmites australis), papură (Typha latifolia si T. angustifolia), pipirig (Schoenolectus lacustris). Vegetatia tufisurilor dezvoltate pe nisipurile câmpurilor marine sau pe cele de pe tărmurile marine active se extind numai pe 1% din totalul suprafetei deltei si sunt dominate de Tamarix ramosissima, Elaeagnus angustifolia, Hippophae rhamnoides. Pădurile de câmpurile marine Letea si Caraorman sunt sleauri de silvostepă, numite local hasmace, cu stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora), stejar pedunculat (Q. robur), frasin (Fraxinus angustifolia), plop tremurător (Populus tremula), ulm (Ulmus foliacea), si cu plantele agătătoare Periploca graeca, Vitis silvestris, Hedra helix. Reprezintă nmai 0,8% din totalul suprafetei Deltei Dunării.

Fauna

Delta Dunării este un adevărat paradis faunistic. Aici vietuieste 98% din fauna acvatică europeană, întreaga faună de odonate, de lepidoptere acvatice si de moluste gasteropode de Europa si tot aici îsi găsesc refugiul mamifere rare cum sunt Mustela lutreola, Lutra lutra si Felis silvestris. Vertebratele care, prin prezenta lor, dau nota specifică faunei deltei. Amfibienii sunt reprezentati prin 2 specii de caudate si 6 specii de anure, iar reptilele prin 8 specii, majoritatea serpi (4 specii).

Pestii sunt prezenti prin 65 specii, cei mai multi de apă dulce (60%), restul migrând primăvara din Marea Neagră. Intre acestia din urmă, sturionii si scrumbiile au rol important, atât stiintific, cât si economic.

Păsările sunt cele care au creat faima deltei, cunoscută, încă de la începutul secolului ca un paradis avian. Renumele se datorează celor 327 specii pe care le putem întâlni în deltă si care reprezintă 81% din avifauna României. Dintre acestea cuibăresc 218 specii, restul de 109 specii trecând prin deltă si rămânând diferite perioade de timp toamna, iarna si primăvara.
Păsările acvatice sunt cele mai numeroase : cuibărersc 81 specii si trec prin deltă 60 specii, în total 141 specii, ceea ce reprezintă 82% din avifauna acvatică europeană. Avifauna acvatică din Delta Dunării este alcătuită dintr-un nucleu de specii vechi, bine adaptate la mediul acvatic, la care se adăugă, speciile accesorii si speciile cosmopolite. Nucleul avifaunei este format din 75 specii a căror viată este legată de prezenta apei. Acestea se grupează în 5 tipuri ecologice principale : specii strâns legate de apă, strict stenotope (cufundari, corcodei, furtunari, pelicani, cormorani, unele anatide), specii de stufării (toate speciile de paseriforme acvatice), specii de tărmuri (stârci, lopătari, tigănusi, unele anatide), specii de pajisti hidrofile cu vegetatie bogată continuate cu stufării (ralide), specii de tărmuri marine (unele laride).

Multe specii, mai ales dintre rate, gâste, pescărusi, apar frecvent în diferiti biotopi. Speciile accesorii sunt cele care se integrează secundar în avifauna acvatică, devenind din ce în ce mai numeroase pe măsura transformării ecosistemelor acvatice. Zăvoaiele sunt populate de silvii, muscari, filomele, pitigoi, cinteze, la care se adaugă, în timpul cuibăritului, rate, cormorani si stârci. In pădurile de pe câmpurile marine Letea si Caraorman cuibăresc 64 specii tipice avifaunei pădurilor nemorale (silvii, mierle, ciocănitori, măcăleandru, pitigoi, graur, precum si codalbul (Haliaetus albicilla), gaia brună, acvila pitică, vulturul pescar etc. Fazanul (Phasianus colchicus) a fost introdus prin colonizare populatia dezvoltându-se rapid. In pajistile de stepă nisipoasă sunt specifice potârnichea, prepelita, cicârliile, pasărea ogorului (Burchinus oedicnemus). In satele deltei, pe lângă gospodării, sunt frecvente gugustiucul, vrabia de casă, rândunica, barza, lăstunul.

Galerie foto:












Târgu Jiu

  • Varjan Antonia - XII F

Târgu Jiu este un municipiu, reşedinţa şi cel mai mare oraş al judeţului Gorj, Oltenia, România.

Localizare

Oraşul este aşezat în zona geografică a Subcarpaţilor Getici, în Depresiunea Târgu-Jiu - Câmpu Mare, una dintre cele mai întinse depresiuni subcarpatice intracolinare, între Subcarpaţii Gorjului la nord şi Dealul Bran, la sud, la confluenţa Amaradiei Pietroasei cu Jiul. Se întinde pe o lungime de 13 km de la nord la sud şi 10 km de la est la vest, pe ambele maluri ale Jiului.

Vecini

  • Nord - comunele Stăneşti şi Turcineşti şi cu oraşul Bumbeşti-Jiu (Sadu)
  • Est - comunele Bălăneşti şi Scoarţa
  • Sud - comunele Dăneşti şi Drăguţeşti
  • Vest - Băleşti şi Leleşti
Clima

Este temperat continentală de deal, cu 190 de zile fără îngheţ, cu precipitaţii neuniform repartizate, cu vânt dominant dinspre nord, pe Valea Jiului. Temperatura aerului, variază în limite largi ca urmare a diferenţelor mari de altitudine a reliefului. Mediile anuale sunt de 10,2° C la Târgu Jiu, în depresiune, de aproximativ 3° C pe munţii cu altitudini mijlocii şi de 0° C sau sub 0° C pe munţii înalţi.

Istorie

Municipiul Târgu Jiu poartă numele râului Jiu, pe care îl străbate şi care în decursul timpului şi-a mutat albia de la Deluşorul Prejbei spre vest, formând trei terase ce constituie suprafaţa administrativă a localităţii. Vatră a unui sat dacic, înainte de cucerirea Daciei de către romani, teritoriul său era acoperit odinioară de mari suprafeţe cu păduri sălbatice. El oferea astfel, un bun adăpost locuitorilor apărându-i împotriva năvălirilor străine.

Se intersectau aici importante artere de circulaţie care făceau legatura între Dunare, Transilvania şi Banat. În preajma sa staţionau unităţi militare romane, încartiruite în aşezări fortificate. În timpul războaielor de cucerire a Daciei, o parte din armata romană, conform mărturiilor istorice, a trecut prin localitate. Eruditul om de cultură gorjean Alexandru Ştefulescu susţine într-o lucrare a sa despre Târgu Jiu, că în vremea romanilor localitatea era un vicus, o staţiune comercială. Săpăturile efectuate pentru construirea liniei ferate Târgu Jiu - Rovinari au scos la iveală în partea de sud-est a oraşului un mozaic, tiglă şi cărămizi romane, precum şi ceramică asemănătoare celei descoperite în apropierea castrului roman de la Bumbeşti-Jiu.

Oraşul este menţionat pentru prima oară în anul 1406 sub numele de "Jiul", într-o poruncă dată mănăstirii Tismana de către voievodul Mircea cel Bătrân. Tot în secolul al XV-lea, localitatea apare pentru prima dată în documente având calitatea de târg. Cu timpul, în izvoarele istorice apar şi menţiuni ce indică o cristalizare a vieţii orăşeneşti. Oraşul pomenit ca atare, de un document din anul 1611 dat de Radu Mihnea, este atestat ca organizare municipală, având la conducerea treburilor orăşeneşti un jude şi mai mulţi pârgari. În secolele XVI-XVII, istoria oraşului consemnează unele lupte ale locuitorilor săi cu vecinii, pentru hotărnicirea proprietăţii Târgu Jiului. Starea economică înfloritoare a unora dintre ei le permitea în timpul domniei lui Neagoe Basarab să-şi cumpere noi suprafeţe de pământuri.

În secolul al XVII-lea Târgu Jiu îndeplineşte funcţia de reşedinţă a Gorjului. El a adăpostit adesea, în vremuri de restrişte, pe unii domnitori ai ţării cum ar fi: Mihai Viteazul, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu. În anul 1631 oraşul a fost teatrul conflictului dintre trupele boierului Matei Basarab şi cele ale lui Leon Vodă Tomşa. În anul 1716, la Târgu Jiu şi Bengeşti au fost înfrânte cetele trimise de către Nicolae Mavrocordat împotriva boierilor ostili turcilor. Împotriva acestui domnitor avea să se lanseze, în 1719 memoriul a 66 de boieri gorjeni către principele Eugeniu de Savoia în care se plângeau de fărădelegile boierilor Băleanu şi Ştirbei, partizani ai turcilor. La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui următor, oraşul este supus jafurilor unor bande turceşti, pasvangii la 1800, cârjalii şi adalăii la 1814-1815.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea oraşul este martorul unor evenimente însemnate. Astfel, la 21 ianuarie 1821 venind de la Bucureşti, Tudor Vladimirescu ajunge la Târgu Jiu, unde găseşte elemente favorabile marilor sale planuri, pe care le va susţine câteva zile mai târziu pe Câmpia Padeşului. În anul revoluţionar 1848, locuitorii oraşului, în prezenţa reprezentanţilor guvernului provizoriu demonstrează împotriva Regulamentului Organic pe care îl ard pe Dealul Prejbei. Un episod aparte, în istoria bătăliilor de pe Jiu din toamna anului 1916, îl constituie lupta de la Podul Jiului din 14 octombrie 1916. "Aici - spune un document contemporan - bătrânii, femeile, cercetaşii şi copiii Gorjului au oprit năvala vrăjmaşă, apărandu-şi cu vitejie căminurile".

Din rândul populaţiei gorjene s-a ridicat şi tânăra eroină Ecaterina Teodoroiu originară din Vădeni, azi cartier al oraşului, care şi-a dat viaţa pentru apărarea pământului strămoşesc în timpul luptelor de la Mărăşeşti din 1917. Pentru cinstirea memoriei acesteia, precum şi a celorlalţi eroi gorjeni în anul 1937 a fost realizat, sub conducerea lui Constantin Brâncuşi, ansamblul monumental devenit celebru pe toate meridianele globului.

În perioada celui de Al doilea Război Mondial, ca urmare a ordinului generalului Ion Antonescu, din 12 februarie 1941, s-a construit la Târgu Jiu un lagăr de concentrare în care au fost închişi mii de evrei cu vărste între 18 şi 60 de ani. Lagărul a funcţionat până la 23 august 1944].
Demografie

Conform datelor recensământului din 2002, populaţia municipiului era de 96.641 locuitori, dintre care 96,79% români (93.546 persoane), 3,01% romi (ţigani; 2.916 persoane) şi 0,20% alte naţionalităţi. Din punct de vedere religios, populaţia este majoritar ortodoxă (98,31% sau 95.008 credincioşi).

Stema municipiului Târgu Jiu

Este adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 1540 din 18 decembrie 2002 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 30 din 21 ianuarie 2003. Ea se compune dintr-un scut despicat în pal, având următoarea înfăţişare: în partea dreaptă şi în partea stângă se află un camp de argint cu lei, afrontaţi, de culoare naturală, armaţi şi cu limbile roşii, ţinând fiecare o spadă neagră. În centru, în camp albastru, este reprezentată Coloana infinitului, de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală, de argint, formată din şapte turnuri crenelate (coroana murală cu 7 turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de municipiu, reşedinţă de judeţ).

Leii sunt vechiul simbol al Olteniei, Valahia Mică, după cum o găsim în documentele medievale. Spada este simbolul vitejiei şi al consecvenţei locuitorilor de pe aceste meleaguri.

Coloana infinitului este emblematică pentru municipiul Târgu Jiu, aceasta legându-şi numele de activitatea creatoare a lui Constantin Brâncuşi.

Coloana Infinită, cunoscută în mod greşit si sub denumirea de "Coloana Infinitului" este o sculptură monumentală a lui Constantin Brâncuşi, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu, compus din Coloana Infinită, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii concepute şi executate de sculptorul român. Inaugurată la 27 octombrie 1938, Coloana are o înălţime de 29,35 metri şi este compusă din 15 moduli octaedrici, respectiv având la extremităţile inferioară şi superioară câte o jumătate de modul. Modulii erau numiţi mărgele de către Brâncuşi.

Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea ei originală a fost Coloana recunoştinţei fără sfârşit şi a fost dedicată soldaţilor români din Primul război mondial căzuţi în 1916 în luptele de pe malul Jiului.

Organizare administrativă

Pe teritoriul municipiului Târgu Jiu (reşedinţă de judeţ a judeţului Gorj) sunt amplasate şi alte opt localităţi: Slobozia, Bârseşti, Polata, Ursaţi, Drăgoeni, Iezureni, Preajba Mare, Romaneşti şi jumătate din comuna Turcineşti.

Sport

Orasul Targu Jiu sustine din anul 1963 echipa CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu ce evolueaza in prima liga de fotbal din Romania din 2005. In prezent echipa joaca pe Stadionul Tudor Vladimirescu.

Galerie foto:



Vulcanii noroiosi

  • Stoica Roxana - XII F
Rezervatie naturala unica in tara Vulcanii noroiosi sunt situati in Subcarpatii de Curbura. Vulcanii noroiosi constituie o ridicatura sub forma conica, numita impropriu vulcan, formata prin eruptia la suprafata pamantului a gazelor degajate dintr-un zacamant de hidrocarburi care au antrenat namol.

Desi denumirea lor ne-ar putea duce cu gandul la ceva urias si inspaimantator, vulcanii noroiosi sunt - de fapt - niste ridicaturi conice (de forma unor palnii cu varful in sus), care seamana cu niste musuroaie mai inalte si mai intinse. Aceste conuri se formeaza la suprafata pamantului, prin eruptia gazelor degajate de zacamintele de hidrocarburi din subsol (hidrocarburile sunt compusi chimici, organici, formati din carbon si din hidrogen). Pornind de undeva din adancul pamantului, gazele emanate isi fac loc catre suprafata, impingand in drumul lor apa si noroiul pe care le intalnesc in cale. Astfel, in zona prin care gazele ies in atmosfera (degajand si un miros de sulf), apa si noroiul argilos aduse din subsol se revarsa, depunandu-se in straturi conice si continuand sa bolboroseasca incet. Desi reprezinta un fenomen rar intalnit la nivel mondial, vulcani noroiosi putem admira si noi, in Romania, in zona subcarpatica a judetului Buzau.

Vulcanii noroiosi de la Paclele Mari si Paclele Mici (la 12 km de Berca) sunt una dintre cele mai interesante rezervatii mixte (geologica si botanica) din Romania. Acest fenomen natural spectaculos este rar intalnit in lume. Turistii sunt impresionati de peisajul ciudat pe care il formeaza numerosii vulcani in miniatura, prin craterele carora gazele din adancuri aduc noroi sub forma unei paste fluide de culoare alb-gri sau brun-cenusie. Aceasta "lava" vascoasa provine din dizolvarea marnelor si argilelor întalnite în cale de apa antrenata spre suprafata de presiunea gazelor. In jurul "vulcanilor" se dezvolta o vegetatie care s-a adaptat la salinitatea ridicata de aici. Caile de acces sunt: soseaua nationala Buzau-Brasov sau cu trenul de la Buzau la Berca

In zona Paclelor Mici, pe o suprafata de aproape 10 hectare, se afla cei mai multi dintre vulcanii noroiosi, de forme extrem de variate, dar de dimensiuni relativ reduse. Aici pot fi vazuti vulcani deja formati, cu cratere in forma unor trunchiuri de con, avand inaltimea intre 2 si 8 metri, iar in varf - mici lacuri de “lava” rece, mai exact un amestec de pamant si apa. Aceasta pare sa clocotesca, scotand bulbuci provocati de gaze. Noroiul, adus din straturile din adancimea scoartei pamantesti, este impins si el - continuu - de gazele naturale spre gura vulcanilor, de unde se prelinge pe versantii acestora, sub forma unor paraiase. Aceste mici rauri negricioase se usuca treptat, modificandu-se astfel in permanenta peisajul. In acelasi timp, se formeaza noi “cratere”, care au la inceput marimea unei monezi de 500 de lei.

Zi de zi, noroiul impins de gaze face ca aceste cratere sa se mareasca, intinzandu-se unele catre celelalte, pana se unesc intre ele, dand nastere astfel unor guri de vulcani cu diametre de 2 - 3 metri.

Marginile acestor cratere sunt foarte inselatoare: desi par solide si sigure, numai anumite portiuni sunt formate doar din noroi intarit, restul zonelor fiind acoperite de simple cruste sau ramanand inca umede pe directia lavei care se scurge incet.

La cativa kilometri spre nord-est este situat platoul Paclelor Mari, cu o suprafata de aproape 20 de hectare, numele acestuia fiind legat de dimensiunile foarte mari ale celor trei vulcani principali aflati in centrul platoului. Diametrul fiecaruia dintre acesti trei vulcani masoara peste 100 de metri (adica, este mai mare decat lungimea unui teren de fotbal!). “Poalele” vulcanilor de aici sunt foarte intinse, iar pe acestea apar mai multe cratere secundare si limbi lungi de noroi vinetiu, adesea amestecat cu suvite de titei.

Totul, in jurul acestor vulcani, pare pustiu. Multi dintre turistii care vin in zona vulcanilor noroiosi spun ca au impresia ca se afla pe o alta planeta.

Doar cativa copaci reusesc sa supravietuiasca - mai la departare de cratere - pe aceste terenuri sterpe, “inundate” de noroi si acoperite de un strat gros de namol solidificat. Totusi, ca prin minune, pe acest taram neprimitor traiesc doua plante foarte rare: Nitraria schoberi si Obione verrucifera - dupa denumirea lor stiintifica. Sunt plante halofile (adica se dezvolta intr-un mediu sarat, avand de asemenea nevoie de saruri pentru hrana), protejarea prin lege a acestora fiind unul dintre motivele pentru care zona Paclelor Mici a fost declarata rezervatie naturala.

Descoperiti pentru prima data la noi in tara in 1867, cu ocazia unor prospectari petroliere, de catre francezul H.Cognand, Vulcanii Noroiosi reprezinta un fenomen natural aparte, fascinant atat prin natura sa, cat si prin peisajul deosebit, cu aspect selenar, pe care il creaza.

Termenul de "vulcan noroios" defineste o eruptie lenta sau brusca de noroi, insotita de gaze si chiar de petrol. Desi vulcanii noroiosi pot lua nastere fie datorita unor eruptii de gaze naturale, miscarilor seismice sau chiar a unei emanatii postvulcanice, cei din Subcarpatii Buzaului se datoreaza emanatiilor de gaze din zonele cutanate, aducind la suprafata noroi.

In total sunt 3 zone cu vulcani noroiosi, situate una in apropierea cealalta, iar peisajele pe care le poti intalni aici sunt unice la noi in tara. In afara unui aspect selenar, total deosebit, datorat alunecarilor de teren profunde sau la suprafata, cu un sol arid, strabatut de nenumarate santuri mai mici sau mai mari, aici se intalnesc o serie de plante deosebite, unice la noi in tara, caracteristice unei zone central asiatice, si nu climatului temperat din Romania.

Declarata inca din anul 1924 monument al naturii, zona Paclele Mari - Paclele Mici (situata in apropierea comunei buzoiene Berca) este singurul loc din Europa in care pot fi vazuti vulcani noroiosi, fenomene similare inregistrandu-se doar in Siberia si in Australia. De altfel, Romania este o tara - se pare - prielnica vulcanilor noroiosi: astfel de fenomene se produc frecvent in Subcarpatii de curbura (in special in zona Buzaului), dar au mai fost semnalate, in ultimii 150 de ani, si in alte locuri (langa Ocna Sibiului, la Homorod, la Bazna, pe dealurile Transilvaniei, dar si in anumite zone colinare din Moldova - unde micii vulcani noroiosi erau numiti “gloduri” sau “ochiuri de gloduri”). Totusi, formele cele mai interesante de vulcani noroiosi - si cu dimensiunile cele mai mari - pot fi intalnite in rezervatia mixta (geologica si botanica), cu o suprafata de aproximativ 30 de hectare.

Dupa ce vizitezi pe indelete Paclele Mari, Paclele Mici si Paclele de la Beciu, la cativa kilometri poti merge sa vizitezi Sarata Monteoru, una din cele mai importante statiuni turistice din zona, unde numeroase pensiuni si restaurante te asteapta cu produse traditionale, specifice acestei zone.

Pentru cei interesatia accesul la Vulcanii noroiosi este simplu, dar aproape nemarcat, drept care va descriem traseul care trebuie urmat (drumul se poate parcurge cu masina aproape in totalitate).

Din localitatea Buzau se porneste pe drumul national 10 spre Brasov (prin Intorsura Buzaului). La kilometrul 18 in satul Satuc se continua pe un drum la dreapta (marcat) spre comuna Berca si Vulcanii noroiosi. In comuna Berca, nu departe (dupa ce se traverseaza raul Buzau), se observa o intersectie unde se ia spre stanga, peste alt pod peste un afluent al Buzaului. In dreptul scolii din comuna, la urmatoarea intersectie, se alege drumul spre dreapta marcat Chiliile.

Dupa aproximativ 10 kilometri, trecand prin satul Joseni, se ajunge in satul Policiori, unde se desprinde un drum spre dreapta (marcaj Vulcanii noroiosi 6 km). Dupa cativa metri drumul devine neasfaltat. Drum este accesibil (dificil dupa ploaie), din cand in cand mai sunt sunt si portiuni asfaltate (datorate exploatarilor de gaz si petrol din zona). La vreo 3-4 kilometri exista un marcaj "Vulcanii noroiosi" destul de neclar. Daca se alege drumul spre stanga (putin inapoi si putin la vale) peste 2-3 kilometri se ajunge la Vulcanii noroiosi Paclele mari. Daca se continua drumul inainte peste 1-2 kilometri se observa o cladire pe dreapta pe care se afla un marcaj "Vulcanii noroiosi" unde se poate parca masina si se continua drumul pe jos peste un deal pana la Vulcanii noroiosi Paclele mici.

Galerie foto:





Animale pe cale de disparitie

  • Scarlat Anca - XII

Oamenii si activitatile pe care le intreprind sunt motivul pentru care, in fiecare ora, dispar pentru totdeauna trei specii de animale sau plante. Principalele cauze ale disparitiei speciilor de plante si animale sunt: distrugerea habitatelor, exploatarea comerciala (colectarea de plante, vanatul irational si braconajul), distrugerile produse de catre speciile aclimatizate si poluarea. Dintre aceste cauze, distrugerea habitatelor reprezinta cea mai mare amenintare pentru aceste specii.

Peste 19.000 de specii de plante si 5.000 de specii de animale de pe Glob sunt clasificate ca fiind pe cale de disparitie. Alte cateva mii de speciii ajung in pragul disparitiei in fiecare an inainte ca biologii sa le poata identifica.

Printre numeroasele specii pe cale de disparitie se pot numara:

  1. Ursul Brun
Avand peste trei metri inaltime, ursul brun este unul dintre cele mai inspaimantatoare animale carnivore.

Nu are pradatori naturali, insa este expus riscului de a fi vanat de catre om.

Desi ursul brun este o specie protejata in Uniunea Europeana, animalul este amenintat in continuare din cauza distrugerii habitatului sau natural si transformarea acestuia in zone de interes economic. S-a constatat ca in prezent, Muntii Alpi adapostesc doar 38 de ursi bruni. In Rusia, pe timp de iarna, vanatorii bogati platesc sume mari de bani pentru a scoate ursii din hibernare si a-i ucide. Cand este ucis un urs, multi pui sunt lasati sa moara.

  • Linxul Iberian
Rasul spaniol sau linxul iberic face parte din familia felinelor care, din păcate, sunt pe cale de dispariţie. Odinioară întâlniţi pe porţiuni extinse ale Peninsulei Iberice, astăzi mai pot fi întâlniţi în Andaluzia. Motivul principal pentru care aceste feline sunt pe cale de dispariţie o reprezintă distrugerea habitatului natural. De asemenea, mulţi lincşi au căzut pradă capcanelor pentru iepuri sau au fost lovite de maşini pe măsură ce habitatul lor era înlocuit de şosele şi autostrăzi.

  • Liliecii

Sunt peste 1.100 de specii, cele mai mari atingând chiar 1,5 kilograme, fiind miliarde de exemplare. Una din cinci specii este ameninţată cu dispariţia, din cauza distrugerii habitatelor sau persecutării din partea oamenilor.

Liliecii sunt mari consumatori de insecte, contribuind foarte mult la ţinerea sub control a acestor efective. De asemenea, sunt şi cele mai numeroase mamifere: unul din cinci mamifere este liliac. Aceste specii joacă un rol important şi în polenizare şi transportarea seminţelor

  • Pasarea Dodo
(Specie deja disparuta)

Pasarea “dodo”, asemanatoare porumbelului, dar nezburatoare, a fost zarita prima oara in anul 1598, in insula Mauritius din Oceanul Indian; ultimul exemplar a disparut in jurul anului 1681. Pasarea dodo a fost descoperita de navigatorii olandezi care au debarcat pe insula Mauritius in 1598. Ei au fost uimiti de aceasta pasare incapabila sa zboare. Lor li s-a parut o pasare exotica. Si pentru ca fusesera abatuti de la curs, iar foamea pusese stapanire pe ei, marinarii s-au gandit sa o manance. Asa a inceput tristul destin al pasarii dodo. In numai 150 de ani specia fiind stearsa de pe fata pamantului.

Galerie foto:





Trier

  • Popa Ana - Maria - XII F

Aşezare

Trier este un oraş în vestul Germaniei, ce este situat pe malul râului Mosel. Face parte din landul Rheinland-Palatinate, şi este cel mai vechi oraş din Germania, constituit în sau chiar înainte de anul 16 î.Hr.

Orasul este situat intr-o vale lina cu pante acoperite de vii, langa granite Germaniei cu Luxemburg si in cea mai importanta regiune in care se cultiva vita de vie.

Istorie

Conform “Gesta Treverorum”, oraşul a fost fondat în anul 16 î.Hr., în perioada romană, sub numele de “Colonia Augusta Trevorum”. Capitală a provinciei romane “Belgica”, Trier a constituit o importantă citadelă defensivă contra atacurilor barbare. Începând din secolul al II-lea, devine un mare oraş comercial şi apoi una dintre capitalele Tetrarhiei romane, astfel că la sfârşitul secolului al III-lea era supranumit "a doua Romă". În catedrala din Trier se află o relicvă considerată a fi tunica purtată de Iisus Hristos.

Unele monumente romane, Catedrala Sf. Petru şi Biserica Maica Domnului au fost înscrise în anul 1986 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Obiective turistice importante

Trierul este foarte cunoscut pentru monumentele sale romanice, foarte bine conservate, şi pentru clădirile medievale, între care sunt incluse: Porta Nigra – o poartă de cetate romanică în stare foarte bună; ruinele a trei băi romane; imensa Bazilica a lui Constantin – o bazilică construită în stil roman, în care se găseşte sala de tron a împăratului roman Constantin; astăzi, bazilica serveşte drept biserică protestantă; Amfiteatrul roman; Catedrala (sau Domul, sau Dom Sf. Petru) – o biserică romano-catolică care datează din timpul stăpânirii romane şi care găzduieşte “Sfânta tunică” (o îmbrăcăminte despre care se spune în tradiţia catolică, că a fost purtată de Mântuitor când a murit).

Ca muzee importante pot fi menţionate: “Muzeul Jucăriilor”, “Muzeul Simeonstift” – unde sunt prezentate exponate din perioada veche şi machete ale oraşului vechi, Casa lui Karl Marx – un muzeu ce are ca exponate obiecte personale ale lui Karl Marx, precum volume de poezii, scrisori originale şi fotografii cu dedicaţii.

Galerie foto:



Litoralul românesc

  • Pascu Silvia - XII F

LIMITELE

Litoralul românesc (la Marea Neagră) se întinde de la graniţa cu Ucraina (Nord) până la cea cu Bulgaria (Sud). Este cea mai exploatată zonă turistică din România. De-a lungul malului mării se întind 2 municipii, 2 oraşe maimari şi alte 2 oraşe, mai mici. Principalele oraşe, dar şi principala zonă de interes, unde se află majoritatea staţiuniilor şi a atracţiilor turistice, este judeţul Constanţa. Celălalt judeţ riveran este judeţul Tulcea. Singura regiune istorică riverană este Dobrogea. Principalul oraş, fiind socotit şi capitala acestei zone, este Constanţa (370.000 locuitori). Al doilea ca mărime este Mangalia(50.000 locuitori). Apoi vine oraşul Năvodari (41.000 locuitori) (toate în judeţul Constanţa). Alte oraşe sunt: Sulina (27.000 loc.) (Tulcea), Eforie (10.000 loc.) şi Techirghiol (7.000 loc.) (Constanţa).

Litoralul românesc al Mării Negre se intinde pe o lungime de 245 km şi este compus din Delta Dunării şi lacurile litoralului, care însumează o lungime totală de 163 km şi de plajele litoralului ce se intind pe mai bine de 82 km. În fiecare an aproximativ un milion de turişti vin să viziteze litoralul românesc.

ASPECTUL TARMULUI

In zona Deltei, numeroasele aluviuni transportate de Dunare alaturi de faptul ca mareele in Marea Neagra sunt foarte slabe, au dus la formarea unor delte secundare la gurile Chiliei si bratului Sf. Gheorghe, sau la bara de aluviuni din dreptul bratului Sulina, care trebuie permanent dragata pentru a nu impiedica navigatia.

Caracteristice in reileful acestei zone sunt grindurile fluvio-maritime (transversale), ce au o litologie mixta (fluviala si maritima), dimensiuni mai mari, construite pe vechi linii ale tarmului de catre curentii marini ce creeaza coordonate litorale; au dune de nisip pe ele ca urmare a mobilitatii nisipurilor superficiale sub actiunea vantului; dintre grindurile fluvio-maritime din zona litoralului se remarca: Letea, situat intre bratele Chilia si Sulina, are o forma triunghiulara cu varful spre nord; suprafata reilefului este neregulata datorita dunelor de nisip care ating uneori inaltimi de 12 m; grindul saraturile se gaseste situat la nord de bratul Sf. Gheorghe.

CLIMA

Litoralul se afla sub influenta Marii Negre (influente pontice). Iernile sunt blande (temperatura medie a lunii ianuarie este de -2oC), iar verile secetoase (temperatura medie a lunii iulie: +22oC).

Litoralul este delimitat de izoterma anuala de 11oC si de izohieta de 400 mm/an.

Dintre vanturi, predomina cele de nord-est, adaugandu-se, ca vanturi locale, brizele marine. Circulatia locala a maselor de aer provoaca in perioada calda a anului moderarea temperaturii si crestera umezelii pe o fasie de 25-30 km departare de tarm.

Numarul zilelor senine este de 130-170 pe an (cel mai mare din tara), favorizand helioterapia.

Durata de stralucire a Soarelui totalizeaza 2300-2400 de ore pe an, realizand un potential insemnat de energie solara.

APELE


Apele statatoare sunt reprezentate prin lagune (complexul Razim), ca si prin limanurile maritime (Tasaul cu apa dulce, Techirghiol si Agigea cu apa sarata si namoluri curative, Mangalia cu ape sulfuroase, Tuzla, Tabacariei, Tatlageac, etc.)

Apele subterane sunt localizate sub loess la adancimi mari.

VEGETATIA

In zona Deltei, pe lacuri si garle se dezvolta plante cu frunze plutitoare, plante plutitoare si fragmente de plaur (impletituri ale radacinilor si tulpinilor de stuf), nuferi, rogoz, stuf. Pe grinduri apar paduri formate din plop alb, plop cenusiu, plop tremurator, stejar pedunculat, stejar brumariu, stejar pufos, arin. In padurile de pe grindul Letea este bine dezvoltat stratul arbustilor (paducel, porumbar, sanger, macies, etc.) care e completat de o bogata flora agatatoare: vita salbatica, carpenul, volbura urcatoare etc. Pe nisipurile litorale apare vegetatia de litoral, reprezentata, alaturi de graminee si sararita, prin tufisuri de salcet si catina.

FAUNA

Specific stepei sunt razatoarele: soarecele de stepa, popandaul, harciogul, orbetele si dintre pasari: dropia, prepelita, potarnichea, ca si pescarusii.

Fauna acvatica a Marii Negre este foarte variata fiind reprezentata prin midii, stridii, creveti, crabi, bureti, meduze; dintre mamifere se remarca delfinii. Dintre pesti, reprezentativi sunt: scrumbiile albastre, calcanul, pisica de mare, vulpea de mare, calutul de mare, stavrizii, guvizii, hamsiile, sturionii (cega, nisetrul morunul, pastroga) si rechinii.

TURISMUL

Obiective: statiunile balneoclimaterice sunt de mare importanta turistica in sezonul estival: Complexul Mangalia Nord, Mangalia, Costinesti, Techirghiol, Eforie, Constanta, Mamaia, Navodari; urme de cetati antice: Tomis, Histria, Enisala; mozaicul roman de la Constanta; canalul Dunare-Marea Neagra; Delta Dunarii.

Galerie foto:


Sibiu

  • Petrache Ana-Maria - XII F
Sibiu mai demult Sibiu (în dialectul sasesc Hermestatt, Harmeštat, Hermeštat, de Štat, în germana Hermannstadt, în maghiara Szeben, Nagyszeben, în latina Cibinium) este reşedinţa şi cel mai mare municipiu al judetului Sibiu,Romania.Este un important centru cultural şi economic din sudul Transilvania. Are o populatie de aproximativ 155.000 locuitori.

Staţiunea de iarnă Paltinis se află la 37 km distanţă de centrul municipiului, iar lacul glaciar Balea se află la aproximativ 100 km distanţă de oraş.

Municipiul Sibiu a reprezentat unul dintre cele mai importante şi înfloritoare oraşe din Transilvania, fiind unul dintre principzeal „ASTRA” Sibiualele centre ale coloniştilor saşi stabiliţi în zonă. A cunoscut în ultimii ani o renaştere economică şi culturală semnificativă, fiind astăzi unul dintre oraşele cu cel mai mare nivel de investiţii străine din România. Sibiu a fost în anul 2007 Capitala Culturala Europeana, împreună cu Luxemburg

Localizare:

Municipiul Sibiu este situat în partea de sud a Transilvania, în depresiunea Cibinului, străbătută de raul cu acelaşi nume.

Istorie:

În vremea romană, zona Sibiului era cunoscută sub denumirea de Cibiniensis / Cibinium, de aici derivând numele râului ce trece prin oraş (Cibin) şi denumirea românească a oraşului.

În zona actualului cartier Guşteriţa a existat o aşezare romană numită Cedonia.

Sibiul a fost fondat pe locul unei mai vechi aşezări, probabil slave, imediat după mijlocul sec.a XII-lea de colonişti sasi din teritoriul Rin-Mosela. Prima menţiune a cetăţii este făcută în 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic de la Vatican. Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul 1123, dar există şi menţiuni ale numelui Villa Hermanni.

În anul 1241 a fost atacat, cucerit şi parţial distrus de hoardele mongole.

În secolul al XIV-lea, Sibiul a devenit un mare centru de comerţ şi timp de secole a fost cea mai importantă cetate germană din Transilvania. Meşteşugarii din oraş erau organizaţi în bresle, fiind cunoscute in 1376 un număr de 19 bresle.

În anul 1366 Sibiul a fost declarat "oraş".

Aici a fost publicat, în anul 1544, Catehismul Luteran, prima carte tipărită în limba română.
Din 1692, odată cu creşterea influenţei austriece, Sibiul devine capitala Transilvaniei. Aceasta este o perioadă înfloritoare a oraşului, cea mai importantă construcţie din această perioadă fiind Palatul Brukenthal.

În 1872 se construieşte prima linie de cale ferată, iar în 1879 Sibiul este electrificat. Tot în această perioadă Sibiul este sediul asociaţiei ASTRA şi un oraş important al comunităţii româneşti.

Ca urmare a celui de-al doilea razboi mondial şi a perioadei comuniste populaţia săsească s-a diminuat considerabil prin deportări în Siberia şi mai târziu prin emigrarea masivă în Germania.

Turism:

În anul 2007, Sibiu a fost Capitala Culturala a Europei, împreună cu Luxemburg. Fiind cel mai important eveniment cultural în istoria oraşului a fost vizitat de un număr mare de turişti români şi străini.

Sibiul şi împrejurimile sale sunt una din cele mai vizitate zone din România. Centrul istoric este unul dintre cele mai bine păstrate locaţii istorice din ţară. Multe din zidurile şi sistemele de fortificaţii sunt menţinute într-o stare foarte bună. Centrul istoric este în proces de a deveni Patrimoniu UNESCO. În Sibiu se găsesc multe muzee importante care cuprind colecţii de artă, pictură, arte decorative, antropologie, istorie, arheologie, istoria tehnologiei şi ştiinţe naturale.
Oraşul se află aproape de Muntii Fagarasului– o destinaţie importantă pentru drumeţii – şi de staţiunea Paltinis– o destinaţie pentru sporturile de iarnă. În zonă sunt multe biserici fortificate construite de coloniştii saşi.

Obiective turistice:

Muzee

Sibiul are un număr mare de muzee, organizate în jurul a două complexe – Muzeul National Brukenthal şi Complexul National Muzeal ASTRA:

Muzeul Brukenthal:

o Muzeul de Istorie
o Muzeul de Istorie a Farmaciei
o Muzeul de Istorie Naturală
o Muzeul de Arme şi Trofee de Vânătoare

Muzeul ASTRA:

o Muzeul de Etnografie Universală "Franz Binder"
o Muzeul Civilizaţiei Transilvane "ASTRA"
o Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale "ASTRA")

De asemenea, pe lângă depoul de locomotive din Sibiu se găseşte Muzeul de locomotive

În centrul oraşului se găsesc o serie de lăcaşuri istorice de cult:

Biserica Evanghelica Parohiala(luterana) sec XIV-lea
Catedrala Ortodoxa 1906
Biserica şi Complexul Ursulinelor (romano-catolică, în utilizarea parţială a greco-catolicilor) sec. XV
Biserica Romano-Catolică din Piaţa Mare 1726-1733
Biserica Franciscanilor de pe Strada Şelarilor (romano-catolică)
Biserica Reformată (calvină) 1786
Biserica evanghelică "Johanniskirche" 1883
Biserica din Groapă (ortodoxă) 1788-1789
Biserica dintre Brazi (folosită de o parohie ortodoxă, revendicată de greco-catolici) 1788, prima biserică greco-catolică din Sibiu
Capela Sfintei Cruci din Piaţa Gării (romano-catolică)
Sinagoga cultului mozaic 1888

În cele două sate de la porţile vechiului oraş, azi cartierele Turnişor şi Gusteriţa, se află două biserici fortificate:

Biserica evanghelică din Turnişor (luterană) sec. XIII
Biserica evanghelică din Guşteriţa (luterană) sec. XIII

Alte clădiri şi locuri

Pasajul Scărilor
Piaţa Mare
Piaţa Mică
Turnul Sfatului
Turnul Scărilor
Str. Cetăţii-centura de fortificaţii
Podul Minciunilor
Palatul Asociatiunii ASTRA

În împrejurimi

Staţiunea montană Bâlea-Lac, cunoscută destinaţie turistică la nivel naţional
Staţiunea pentru sporturi de iarnă Păltiniş, aflată într-o situaţie dificilă datorită lipsei unor invesţii majore.
Lacurile sărate de la Ocna Sibiului
Zona etnografică a Mărginimii Sibiului cu multe pensiuni agro-turistice

Cultura:

În Sibiu îşi au sediul Teatrul Naţional Radu Stanca, Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul pentru copii şi tineret Gong' si Teatrul de Balet Sibiu.

În fiecare primăvară la Sibiu are loc Festivalul Internaţional de Teatru [5], cel mai mare festival de teatru din Sud-Estul Europei. Anual au loc şi Festivalul de Artă Medievală, Festivalul de Artă Neconvenţională "La Strada", Festivalul International de Muzica Electronica si Artă Contemporana Transylvania Calling şi Festivalul Internaţional de Jazz Sibiu. Sibiul are opt centre culturale (Centru Cultural Municipal, Centrul Cultural Judeţean, Centrul Cultural Studenţesc, Centrul Cultural Friederich Teutsch, Centrul Cultural al Academiei trupelor de Uscat, Centrul Cultural German, Casa Ille et Villaine, Centrul european de poezie şi dialog est-vest), Asociaţia Scriitorilor, Asociaţia Artiştilor.

Statutul de Capitala Culturală Europeană, oferit oraşului mai degrabă ca şansă decât ca răsplată, a reuşit să stârnească uşoare controverse la nivel naţional, din partea unor aripi ale presei care au interpretat statutul ca pe o prezumptivă răsplată

Viata religioasa:

Viaţa religioasă cunoaşte o mare diversitate în municipiul Sibiu. Aici îşi au sediul următoarele instituţii ecleziastice:

Mitropolia Ortodoxă a Ardealului şi Arhiepiscopia Sibiului.
Episcopia Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România (Biserica Luterană).

Lăcaşuri de cult

În Sibiu se găsesc o serie de lăcaşuri de cult reprezentative, majoritatea fiind şi obiective turistice:

Catedrala Evanghelică din Sibiu
Catedrala Ortodoxă din Sibiu
Biserica Romano-Catolică (Piaţa Mare)
Biserica Reformată (calvină)
Biserica din Groapă
Biserica dintre Brazi (construită în stil baroc de greco-catolici, folosită din anul 1948 de o parohie ortodoxă)
Sinagoga din Sibiu

Galerie foto:







Focul viu

  • Nedelcu Elena - XII F
Descriere

Raul Milcov strabate localitati cu nume frumoase (Andreiasu, Mera, Reghiu), dar care, ca toate satele in care principala sursa de trai erau padurile si cresterea animalelor, astazi sunt afectate de saracie, lipsa de resurse, depopulare si mai ales sunt lipsite de viitor.

Surprinzator este faptul ca in aceste conditii, valea Milcovului este frecvent vizitata de turisti ( romani si straini)...! Ne-am intrebat de ce? ...si am gasit raspunsul: existenta unei rezervatii naturale aproape unice in tara si in Europa: Focul Viu de la Andreiasul de Jos. A fost surprinzator sa redescoperim cu cat patos vorbeau despre rezervatie cei de la primarie, cu cata mandrie povestesc ca sunt vizitati de multi turisti straini, ca anual acesta Minune a Naturii este sarbatorita printr-un festival folcloric traditional care se numeste chiar asa: Sarbatoarea Focului Viu!

Declarata rezervatie naturala inca din 1967, printr-un Decret al Consiliului Popular Judetean, si ulterior prin Legea nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului national, ocupa in inima satului Andreiasul de Jos o suprafata de 37,8 ha, fiind cel mai extins camp de "focuri vii" din Romania atat ca intindere,cat si ca debit de metan (50 tone/an).

Situata pe versantul vestic al Raului Milcov, pe drumul care lega Andreiasul de Jos cu Andreiasul de Sus, imediat sub limita inferioara a padurii de brazi, zona in care gazele naturale se autoaprind poate fi usor vizitata datorita infrastructurii de acces.

Urcand scarile de acces se ajunge usor la suprafata inconjurata de un zid de piatra, unde prin fracturile scoartei terestre gazele naturale ard cu flacari multicolore.

Focurile nestinse sunt legate de zona de fracturi Casin-Bisoca, care faciliteaza iesirea la zi a gazelor emanate de acumularile de hidrocarburi din subsol. Numarul locurilor de iesire a hidrocarburilor nu este fix, ele se schimba pe masura ce apar noi orificii sau se inchid altele. Flacarile cu inaltimi de circa 30-40 cm sunt greu observate ziua, dar noaptea spectacolul acestora este feeric.

Localizare si limite
Caile de acces sunt drumul national DN 2M Focsani - Odobesti - Andreiasu de Jos si, in continuare, dupa traversarea podului peste Milcov, drumul comunal spre Andreiasu de Sus.

Coordonatele GPS ale campului de "focuri vii" sunt: N45 45.042 E26 49.986. Altitudinea relativa (distanta masurata pe verticala pana in albia Milcovului) este de 65m.

Conditiile geologice
Potrivit cu istoria lor geologica, terenurile teritoriului analizat sunt de origine sedimentara, aceasta datorita faptului ca suprafata corespunde cu ariile unor foste bazine sedimentare care s-au succedat in timp si in care s-au depus sedimente marine, lacustre, fluvio-lacustre si continentale.

In ceea ce priveste alcatuirea subsolului, se pot diferentia doua mari domenii. Spre vest, regiunea muntoasa este domeniul de raspandire a rocilor masive care, ca varsta, apartin Cretacicului superior si Paleogenului, iar spre est, zona subcarpatica, unde se dezvolta roci apartinand Neogenului. Extremitatea estica a teritoriului apartine umpluturii pleistocene a avanfosei, individualizata la marginea interna a Platformei Moesice (morfologic, Campiei Romane), (H.Grumazescu, I.Stefanescu).

Din punct de vedere geologic, domeniul muntos s-a individualizat pe seama flisului carpatic care sub raport structuro-genetic este alcatuit din doua panze: panza de Tarcau si panza de Vrancea, iar domeniul subcarpatic corespunde molasei in care se diferentiaza subzona miocena si subzona sarmato-pliocena.

Arealul suprapus ariei protejate Focul Viu, se grefeaza pe molasa neogena alcatuita din litofaciesuri foarte heterogene, avand structura cutata afectata miscarile tectonice si cu o mare mobilitate actuala (epirogeneza si seisme), formata din complexe de marne, argile si gresii calcaroase, in strate alternante cu inclinari variate, cu rezistenta slaba la eroziune.
Relieful

Apartine Subcarpatilor interni ai Curburii si poarta amprenta framantarilor tectonice - cea mai importanta fiind aceea a faliei Casin - Bisoca, usor de recunoscut datorita discordantei stratelor de varsta Badeniana, Sarmatiana, si Mediteraneeana, formate din gresii dure de Rachitasu, in alternanta cu gresii calcaroase, marne tufacee cu globigerine, tufuri dacitice, gipsuri si calcare lumaselice cu o fauna bogata de fosile (lamelibranhiate, numuliti, briozoare, corali si alge - in general foarte degradate de procesele orogenetice si tectonice).

Aria protejata ocupa versantul nordic al culmii Titila, pana in albia Milcovului, relieful fiind framantat si fragmentat de numeroase paraie si organisme torentiale si afectat de degradare prin eroziuni si alunecari de teren care se manifesta cu precadere pe suprafetele despadurite in trecut; aceste fenomene se manifesta si in prezent ca, de exemplu, in imediata vecinatate a “Focului Viu”, in trepte de inaltimea de 10 - 30 cm si lungimi de 10 - 20 m.

Invelisul edafic

Natura, compozitia chimica si cantitatea de materie organica redata solului depinde de tipul de ecosistem terestru: pajisti, paduri, culturi agricole s.a. Fiecare tip de biocenoza naturala sau cultivata are modul sau specific de aprovizionare a solului cu resturi organice moarte. Interventiile antropice au modificat mult regimul substantelor nutritive si regimul hidric din sol, inclusiv circulatia apei la suprafata solului sau prin sol, precum si transportul si acumularea substantelor deplasate odata cu apa.

Pe terenurile cu folosinta agricola, prin ridicarea an de an a recoltelor agricole, se extrag din sol cantitati importante de elemente nutritive, fara ca masa vegetala fotosintetizata anual sa se mai intoarca in sol. Acest fapt determina o diminuare a ritmului procesului de bioacumulare, care duce la scaderea continua a rezervei de humus din sol, la o saracire in substante nutritive si deteriorarea structurii solului.

Invelisul edafic al acestei arii protejate este caracterizat de prezenta unor soluri brune podzolice pe versantii superiori, brune eumezo – bazice gleizate si pseudogleizate, acide si aluviale pe versantii inferiori, si afectate în grade diferite de eroziuni si alunecari de teren, dintr-e care, unele active dar, de mica intensitate, datorita lucrarilor de împadurire.

Caracteristicile emanatiilor
Perimetrul cu emanatii de gaze are o suprafata de aproximativ 400 m2. Hidrocarburile ajunse la suprafata ard singure sau pot fi aprinse. Flacarile sunt colorate, prezentand diverse nuante de galben, rosu si chiar albastru.

Inaltimile variaza foarte mult, de la cativa cm la aproape 50. Numarul, intensitatea, durata si inaltimea focurilor sunt foarte variate temporal (diurn, saptamanal, sezonier, anotimpual), conform observatiilor indelungate ale localnicilor. In timpul cutremurelor de pamant focurile au inaltimi de peste 2m.

Nu exista un numar fix de locuri de iesire a hidrocarburilor. Cele mai mari focuri ard in cadrul unor microforme cu aspect alveolar.

In perimetrul "Focurilor Vii" se intalnesc uneori si mici baltoace, care bolborosesc si din care iese de asemenea gaz metan dar care nu arde spontan.

Debitul emanatiilor de gaze este influentat de precipitatii si variatia nivelului panzei freatice. Monitorizarea recenta (Etiope G. et al., 2004) a 6 orificii indica faptul ca acestea emana aproximativ 24t metan/an. Pentru intreg perimentrul se pareciaza un debit anual de 50t metan. Alaturi de metan ajung la suprafata in cantitati foarte mici si alte gaze precum dioxid de carbon, azot si heliu.
Aprecieri geomorfologice
Cea mai mare parte a arealului Andreiasu de Jos - Titila se incadreaza in clasa de susceptibilitate medie si mare la alunecari de teren. Morfologia alunecarilor de teren este conditionata tectonic si structural (Sacrieru Razvan, 2008).

Versantii vaii Milcovului sunt afectati de alunecari de teren vechi si profunde. Reactivari ale acestor alunecari de teren pot fi observate pe cei doi versanti ai Milcovului intre localitatile Rachitasu si Andreiasu de Jos. Asociat apar forme de ravenare si torentialitate. Instabilitatea de la nivelul versantilor este si consecinta defrisarilor efectuate la sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX. Dupa anul 1960 versantii au fost protejati prin culturi forestiere (pin negru, pin silvestru) ajunse in prezent la maturitate.

In paralel au fost realizate si lucrari hidrotehnice tranversale (baraje, paraguri) pe majoritatea cursurilor afluente Milcovului.

Perimetrul focurilor nestinse este situat in partea superioara a unui versant cu o panta medie de 15 - 250. Baza acestuia este afectata de alunecari de teren care tind sa evolueze regresiv. Extinderea degradarii terenurilor poate afecta in scurt timp si perimetrul "focurilor vii". Se impun masuri de amenajare a versantului prin plantatii forestiere.

Galerie foto:





Parcul Naţional Retezat

  • Gogu Loredana - XII F

Retezatul este cel mai complex şi mai grandios masiv montan din toate sectoarele geografice ale Carpaţilor româneşti. Originalitatea sa constă în existenţa unor spectaculoase creste alpine care depăşesc 2000 de m înălţime şi un relief sculptural, în care s-au imprimat urmele a două mari glaciaţii (Riss şi Würm), făcându-se remarcată existenţa unei puternice modelări climatice, sub formă de trepte (Platforma de eroziune alpină Borăscu, Râul Şes, Gornoviţa).

Parcul Naţional Retezat s-a înfiinţat în anul 1935 la iniţiativa profesorului Alexandru Borza, fondatorul Grădiii Botanice din Cluj-Napoca. În prezent parcul are statut de arie naturală protejată de interes naţional şi internaţional, fiind recunoscut ca Rezervaţie a Biosferei din anul 1979. Prin constituirea Parcului Naţional Retezat se urmăreşte protecţia şi conservarea unor eşantioane reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic şi peisagistic.

Parcul Naţional Retezat – Rezervaţie a Biosferei se află în partea de vest a Carpaţilor Meridionali, cuprinzând o suprafaţă de 38.138 ha din Masivul Retezat-Godeanu.

În interiorul său există douăzeci de vârfuri de peste 2000 m şi peste 80 de lacuri glaciare, între care Lacul Bucura, care este cel mai mare lac glaciar din ţară. Parcul este renumit pentru diversitatea floristică şi faunistică, adăpostind aproape 1.190 specii de plante superioare, 90 taxoni endemici, 130 de plante rare sau vulnerabile, 50 specii mamifere, 168 specii de păsări, 9 specii de reptile, 5 specii amfibieni.

Începând din anul 1999, Parcul Naţional Retezat are administraţie proprie; din luna septembrie 2004 Parcul Naţional Retezat a devenit membru al fundaţiei PAN Parks, iar din anul 2007 este protejat ca propunere de sit pentru reţeaua ecologică europeană Natura 2000, în vederea conservării habitatelor naturale şi a speciilor de plante şi animale sălbatice de interes comunitar.

Galerie foto: